Merg la cursuri de germana de mai bine de 2 luni. Am avut 2 profesoare si 2 grupuri de colegi (din diferite colturi ale lumii).
Ce m-a impresionat foarte mult au fost reactiile profesoarelor (una nascuta, crescuta in Germania, cealalta in Elvetia, amandoua vorbitoare nativ de limba germana) si ale colegilor.
Cand am plecat din Germania, profesoara m-a luat in brate si m-a pupat, cu atat mai putin ma asteptam la aceasta reactie, luand in calcul “raceala” specifica nemtilor. Reflectand la experientele anterioare cu persoane care veneau din Germania, am realizat ca se pot adapta foarte bine stilului pe care il intalnesc in mediile in care isi desfasoara activitatile. Cu colegii am dat mana si am plecat (erau cu cativa ani mai in varsta de cat mine si veneau din Italia, Iran, Filipine, Suedia, Serbia, Butan).
In Elvetia, desi am dat un test, am intrat intr-o grupa cu 1 nivel mai sus decat as fi fost eu, cel putin din punctul meu de vedere, pentru ca nu aveau o grupa pentru nivelul meu (diferenta intre mine si colegii mei se masura prin nivelul de fluenta, nu neaparat si corectitudine). Atat profesoara, cat si colegii erau mai degraba de varsta parintilor mei, insa cu toate astea din cauza lipsei de fluenta, in timpul semi-dezbaterilor, eram ultima care vorbea si dadea peste cap directia discutiilor. Pe mine ma amuza teribil, pentru ca reuseam asta de fiecare data.
Din motive obiective, nu am urmat tot cursul.
La ultimul sedinta, profesoara ne-a citit prima poveste in limba germana, Hänsel si Gretel, de la care din nou a pornit o discutie referitor la stilul violent al povestii vs. stilul violent prin mesaj si limbaj al desenelor animate din ziua de azi. Am tras concluziile si apoi profesoara se opreste si spune ca respectiva carticica de povesti vrea sa mi-o faca cadou. Nu ma asteptam. Inainte de plecare, fiecare coleg s-a semnat in carticica si m-au pupat, toti (cei drept erau mai mult provenienti din tarile latine, decat in prima grupa 
), venind randul profesoarei m-a luat in brate si nu numai ca ne-am pupat, dar a inceput sa lacrimeze.
Concluzia mea a fost ca pot sa las ceva in urma mea pe oriunde as trece.
Filed under: Introspectii | Tagged: curs de germana, feedback
